creatieliterara.MyForum.ro

Maria · Junior Data inscrierii: 10/Oct/2009 Mesaje: 5

Trecusera trei zile de cand nava ei trecuse printre constelatiile familiare, cele care luminau cuminti noptile breusane, trei zile de calm si liniste, prea mult calm si liniste, simtea ea cu un sentiment de vinovatie, fiindca acolo de unde venea oamenii nu prea stiau de aceste notiuni.
Mamele si surorile, parca absentand de la framantarile restului omenirii, purtau aceleasi vesminte de voal alb, afisau aceleasi surasuri iar gesturile lor ii aminteau de oficieri pagane in tample de demult. Centura, din fericire, se moderniza mereu in functie de ceea ce se inova in materie de aparare-atac. Anidria stia ca si ea contribuise in acest domeniu: centura o salvase uneori, in iuresul unor confruntari in care nimerise intamplator. Hmmm, isi aminti ea ganditoare. Ceilalti erau atat de stranii, cu libidoul lor nedomolit pentru violenta! Rasa inferioara, spunea des Parsinia, cercetatoarea de gradul 6 din Corpusul Stiintific, apoi radea: breusanii faceau parte din “rasa inferioara”, erau umani, chiar daca de mai bine de cinci sute de ani nu cunosteau razboiul si eliminau, cu intelepciune, tot ce ar fi putut realizează durere. Natura insasi parea sa slujeasca fericirii generale, intamplarea le pusese la dispozitie o planeta cu anotimpuri blande: iernile erau aspre doar in munti, verile arzatoare doar in singurul desert al Breusei, pe care stiinta lor ar fi putut de mult timp sa-l transforme in padure, teren agricol sau pasune dar intelepciunea mamelor a spus “nu” transformarii, pe rațiune ca acolo exista o fauna, o flora care trebuia sa traiasca in mediul la care se adaptase. Dupa fiecare zbor, Anidria era incantata sa-si revada planeta si Marele Oras in care se nascuse. Ziua se alatura, in functie de locurile libere si de cheful ei, grupurilor care lucrau fizic sau celorlalte, care studiau in salile centrelor stiintifice. In ultimul timp fusese solicitata mai des in acestea, datorita informatiilor pe care le aduna din deplasarile in celelalte lumi. Surorile cercetau, arhivau, invatau. Erau uimite, fara sa ascunda asta, de influentele care, spuneau ele, se putea vedea limpede in comportamentul fiecarei Calatoare care se reintorcea acasa, dupa o vizita in lumile celorlalti. Fratii, in schimb, nu parea deloc interesati: ca de obicei, intrecerile sportive erau marea pasiune a barbatilor breusani.
Anidria era constienta de influente, le simtea privind surorile: cu cat zbura ea mai mult, cu cat statea mai mult printre ceilalti, cu atat ii pareau ele mai senine, fericite, inocente.
“Cred ca trebuie sa vorbim” ii spusese una dintre Mame, dupa al usprezecelea zbor al Anidriei, si acesta se intreba cu ce anume gresise.

Maria · Junior Data inscrierii: 10/Oct/2009 Mesaje: 5

Spre surprinderea ei, discutia avusese loc insa nu la institut ci in unul din localurile capitalei, in fata unei mese pe care Mama comandase “mancare netraditionala”. Cu zambet, Anidria descoperi platorile cu peste si legume de pe Xerduvis. Considerate afrodisiace, treceau prin contrabanda de controalele vamesilor galactici. Bine mituiti, acestia inchideau ochii, astfel incat in cei 50 de ani de cand dura acest gen de comert, diferenta dintre paturile sociale ale Xerduvisului se redusese vizibil. Fermierii, altadata saraci, prosperau. Si fiecare dorea sa munceasca, putea deveni fermier. Incalcarea legii era mai benefica decat respectarea ei. Dar ideea ca si Breusa, unde respectul pentru lege era supt odata cu lapetele mamei, ar colabora cu contrabandistii era atat de surprinzatoare, incat abia isi stapani hohotul de ras! In schimb, vazandu-I reactia, Parsinia rase fara retinere.
-Nu uita, tot ce este exceptional ajunge si aici. Fericirea sta in lucruri marunte, fiica mea. Ca spre exemplu, intr-o masa buna, spuse incapand sa manance. Apoi ii facu semn Anidriei. Serveste-te. Intre timp, poti sa-mi spui cate ceva despre noile tale concluzii. Vreau sa stiu daca ai crescut sau, dimpotriva, raportul cu Ceilalti nu iti prieste. Stii ca totul este prin comparatie. Acum compari omenirea noastra cu Ei, si este firesc sa se intample asa. Cum suntem noi, priviti de ochii tai, acum?
Anidria nu-si putu stapani tresarirea.
-Nu astept parerea ta de deusana, Anidria, continua Parsinia. Privirea ta analitica, cea care m-a facut sa cred ca este necesara aceasta convorbire, este a calatoarei care a trecut dincolo de Breusa si a vazut alte lumi. In comparatie cu Ei, suntem altfel. Ce e rau, ce e bine in asta?
Anidria isi alunga retinerile.
-Breusa se conduce admirabil, spuse calma. Dar surorile… sunt atat de copilaroase, atat de inocente!
-Si este rau?
-Aici, nu. Dincolo, cineva care este asa, este usor de manipulat, de ranit.
-Adica iti par naïve. Am observant la toate Calatoarele o modificare de comportament interesanta. Sunt, fara exceptie, la intoarcerea din Calatorie, mai tacute, mai active. Unele nu mai vor sa plece niciodata si nu le inteleg de ce. Altele se plictisesc. Cer misiuni riscante. Avem cateva cazuri de Calatoare care nu s-au mai reintors dintre Ceilalti. Ce ar putea atrage o breusana sa locuiasca pe Sarde, spre exemplu? E o planeta plina de furtuni. In cea mai mare parte a anului e ori prea cald, ori foarte rece. Societatea sardiniana lor nu functioneaza bine: au legi nedrepte, razboaie interminabile. Clasa stapanitoare crede in zei, grupul de rebeli idolatrizeaza un om care a murit incercand sa asasineze.
-A murit incercand sa inlature de la conducerea planetei un tiran, ceea ce pentru ei este act de mare curaj. Stiu, conform legilor noastre, e ucidere si asta contravine Primei legi.
-Au si ei dreptate, si noi, spuse Mama, spre surprinderea Anidriei. Nu uit ca si Breusa a trecut, la inceput, printr-o istorie asemanatoare dar nu-I inteleg: de ce nu cauta o solutie rationala? Daca continua in acest ritm, in cateva sute de ani, poate mai repede, vor regresa pana la extintie. Cred ca nu asculta glasul intelepciunii.
Anidria o cunoscuse pe calatoarea deusana care ramasese pe Sarde.
-Sunt intelepti acolo, insa glasul lor nu este suficient de puternic. Tocmai de aceea a ramas Carin, sa ajute.
-E pregatit mereu un echipaj de salvare pentru ea. Sa nu crezi ca nu apreciez ceea ce face. Totusi,e periculos pentru Breusa. Vor spune ca o Calatoare se amesteca in politica lor.
-Sora mea stie, si a renuntat la cetatenia breusana.
-E o formalitate buna pentru Ceilalti dar doar o formalitate, fiica mea. Noi judecam cu sufletul: Carin este, va ramane mereu breusana. Iubirea nostra este la fel, cat sora nostra e alba…
Anidria surase trist. Cat puteai sa ramai “alba” intr-o lume zbuciumata ca Sarde? La ultima intalnire, Carin ii soptise, infigurata: “m-am ferit sa ucid, insa s-ar putea sa fie nevoie… Nu stiu daca voi mai fi vreodata demna de Breusa, surioara…”
-….alba, chiar daca se manjeste si va trebui sa o spalam, continua Salundia. Dar vreau sa vorbim despre impresiile tale. Ce este bun si ce este rau la ei, la noi?
Anidria privi direct in ochii mamei, lasandu-si mintea libera, fara nici un blocaj, astfel incat aceasta sa-I poata patrunde in memorie, extragandu-si singura informatiile de care avea nevoie.
-Fiica mea, surase induioasata Parsinia, nu punem la indoiala credinta ta.
-Nu am crezut asta nici o clipa, sopti Anidria. Doar ca… desi la noi este bine, este liniste, suntem fericiti, Ceilalti par sa aiba ceva ce inca nu cunostem, ceva care ii poate face sa nu doreasca sa sfarseasca cand sunt aproape morti sau dimpotriva, sa se simta ca morti cand nu-l au, desi sunt perfect sanatosi. Nu stiu ce este asta! Am gandit ca, patrunzand in mintea mea, intelepciunea unei Mame va stii ce sa caute si cum sa numeasca.
- Nu acesta e calea. Va necesită sa gasesti tu raspunsul, nu eu , cotrobaind in mintea ta.
Anidria stia ca raspunsul avea sa creasca in ea, dupa ce se va lovi iar de Ceilalti. Asta insemna sa plece iar. Spuse asta cu voce tare.

Maria · Junior Data inscrierii: 10/Oct/2009 Mesaje: 5

-Desigur, accepta Parsinia. Inainte de asta, am presupus ca vrei sa-ti revezi tatal. Iata noua lui adresa si programul de lucru. Gorbus a fost inaintat la gradul de cercetator 6 si I s-a repartizat o locuinta mai adecvata noilor lui sarcini.
Calatoarei i se paru ciudat sa afle asta prin intermediul unei mame, insa isi aminti ca tatal ei este un taciturn care vorbea extraordinar de rar despre sine si care prefera, de cate ori se intalnea cu Anidria, sa o intrebe despre calatoriile ei. Anidria ii povestea despre spatiu, despre Ceilalti si Reteau Galactica, despre planete si razboaie. Uneori, ca atunci cand ii povestise despre luptele de pe Sarde, Gorbus se intuneca. Isi aminti ca întâia oara cand il vazuse astfel, cu ochii purtand o vijelie tacuta, a fost cand l-a intrebat depre mama ei. Anidria crescuse intre surori si frati care aveau mame, tati care sau care nu aveau decat un grup social de parinti. Nu parea sa fie nici o diferenta intre acest gen de relatii parintesti, afectivitatea era aceeasi, indiferent de cate ori se schimba parintele. Totusi, desi ar fi fost in interesul lui Gorbus sa plece pentru propria evolutie pe plan profesional, acesta nu acceptase ca un alt tata sa-I ia locul. Mama ei, in schimb, plecase inlocuind alte mame, care la radul lor, inlocuiau alte mame. Unde plecase? Era o intrebare pe care Anidria o pusese la cativa anisori, inainte de a intra in ciclul scolar.
– Mama ta e o breusana obisnuita. A plecat acolo unde este trebuință de ea, ii raspunse Gorbus mai simplu decat ar fi dorit ea.
Peste ani, Anidria o intalnise: era la fel de vesela si inocenta ca absolut orice surioara. Daca Gorbus nu i-ar fi spus ca ea este mama, nu ar fi stiut niciodata ca femeia aceea avea cu 20 de ani mai mult decat ea. Isi aminti, vag , de Gorbus, confundandu-l la inceput cu alti cativa soti cu care coabitase, servind planului demographic. Gorbus surase amabil si o felicita pentru toti cei sase alti copii care erau contributia ei la cresterea populatiei breusane. Anidria zambea, cuminte. “Ce ai ales sa faci cand vei iesi din perioada de supraveghere?” o intreba mama, mangaindu-I tandra obrajorii inca bucalati. Anidria privi spre tatal ei si, de data acesta zambi si cu ochii.
-Eu voi zbura. Prin umerii mamei paru sa treaca frig.
-A , imi amintesc de tine, spuse privind spre Gorbus. Ea.. iti seamana. O saruta si apoi pleca repede.
-Ce am facut, ce am gresit atunci? il intrebase mai tarziu pe Gorbus.
-Nu ai gresit. Nici ea nu a gresit.Vezi, oamenii sunt de numeroase moduri si fericirea la fel. Mama ta a incercat si ea sa zboare si a cazut. Eram pe o insula, in plin ocean. Doi, piloti, eu si ea, mai mult moarta decat vie,. Jumatate din ea este, si acum, organe de cultura. Atunci, la accident, s-a simtit moarta, inutila, chiar a vrut sa moara. Societatea nostra nu cunoaste nefericirea, cand o intalneste, o elimina. Nefericirea te face sa-ti pui intrebari, e ceva ce se transmite, de care lumea fuge. E bine cand este vindecata. Cand nu, este bine sa nu fie deloc. Mama ta nu mai dorea sa lupte. Dar eu… in saptamana aceea, eu… Vezi tu, cand oamenii stau pe o insula, departe de lume, de legile lor, se comporta altfel. Am uitat de legile noastre, am privit in ea si am vrut sa-I arat ca nu este inutila. Nasterea ta ai inviat-o.
Trecusera multi ani de atunci, oare? Acum Anidria isi ridica privirile si urmari cele cateva perechi care dansau in mijlocul localului. Prietene si barbati, erua toti, fara exceptie, frumosi. Excelenta selectie din laboratoarele de natalitate nu dadea gres decat foarte rar, si atunci exemplarele cu deficiente erau eliminate. Mamele aveau intotdeauna in brate un bebelus care nu avea sa se imbolnaveasca niciodata si care, crescand, avea sa treaca cu usurinta de toate scolile reglementare si salile de conditie fizica. Cei mai multi se armonizau desăvârșit societatii. Cei care erau nelinistiti, nemultumiti, treceau prin alte programe, mult mai solicitante. Uneori, dintre ei ieseau cercetatori stiintifici, marii specialisti, campioni sportivi, zburatorii si rar, calatoarele intergalactice.